Familia Iohannis vrea strămutarea dosarului privind casa pierdută în instanță

Familia Iohannis vrea strămutarea dosarului privind casa pierdută în instanță
Publicat: 18/01/2016, 17:28

Cererea de strămutare a fost depusă pe 17 decembrie 2015 și are ca prim termen de soluționare data de 17 februarie 2016.

Între timp, soții Iohannis au cerut instanței supreme ca cererea de strămutare să se judece mai repede, însă magistrații le-au respins solicitarea, scrie B365.

Potrivit presei locale, Klaus Iohannis reclamă în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Brașov nu îndeplinesc condiția de independență și imparțialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul.

Astfel, în urma articolelor apărute în presă, Carmen și Klaus Iohannis susțin că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puțin la nivel de aparență, imparțialitatea judecătorilor.

Pe 4 ianuarie, magistrații Curții de Apel Brașov au amânat, pentru 25 ianuarie, judecarea contestației în anulare depusă de familia Iohannis, în urma deciziei definitive și irevocabile a instanței brașovene din 12 noiembrie 2015, prin care Carmen și Klaus Iohannis au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului.

Carmen și Klaus Iohannis au depus o contestație în anulare, după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Brașov un proces privind un imobil din centrul Sibiului.

Citește și Iohannis „cinci case”. Președintele României a PIERDUT în instanță una dintre casele pe care le deține în Sibiu

Pe 16 noiembrie, președintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulțumit de sentința judecătorească prin care a pierdut o casă în Sibiu, punctând că împreună cu avocații săi caută cele mai bune căi de a o contesta.

„Această soluție, după părerea mea, nu este bună, mă nemulțumește și împreună cu avocații mei căutăm cele mai bune căi pentru a contesta această soluție”, a spus Iohannis, într-un interviu difuzat de TVR 1, solicitat să facă precizări cu privire la sentința judecătorească prin care a pierdut una dintre casele pe care le are la Sibiu.

La data de 12 noiembrie, Curtea de Apel Brașov a respins un recurs declarat de Klaus și Carmen Iohannis și a menținut decizia Tribunalului Brașov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Carnea care nu va mai fi vândută în România. Nu respectă cerințele și standardele
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...